Unde dai si unde crapa! Romania la Munchen: a dat patru goluri, dar a plecat invinsa la doi!

Portarul CFR Cluj, Stancioiu (C), retine un balon in meciul cu Bayern Munchen, din etapa a treia a grupei E a Ligii Campionilor, in Munchen, marti, 19 octombrie 2010. PHILIPP NADERER / MEDIAFAX FOTO

 

Romanii nu vad cu ochi buni intalnirile cu Bayern Munchen, din cea mai prestigioasa competitie continentala. Pana in prezent, ne putem lauda doar cu un rezultat de egalitate in cele sase meciuri. Ca sa zaresti punctul scos de Universitatea Craiova trebuie sa faci un salt in timp. In ’82, la Munchen, a fost 1-1, dar nemtii au mers mai departe!

De numele lui Sorin Cartu se leaga doua momente cu Bayern pe post de adversar: cel din urma cu 36 de ani, cand a fost pe teren, si cel din 2010, cand antrena CFR Cluj! Ce s-a intamplat acum opt ani te face sa-ti dea lacrimile! La Munchen, romanii au dat patru goluri, dar au plecat invinsi. Bayern a invins cu 3-2, Cadu si Panin reusind cate un autogol! Culmea, Cadu a avut si ochi cand a trebuit, marcand si in poarta nemtilor!     

Priveste meciurile pe care romanii le-au jucat impotriva celor de la Bayern Munchen:

Cupa Campionilor Europeni, Sezonul 1981/1982

Universitatea Craiova – Bayern Munchen 0-2 si 1-1

Champions League, Sezonul 2008/2009

Steaua – Bayern Munchen 0-1 si 0-3

Champions League, Sezonul 2010/2011

CFR Cluj – Bayern Munchen 0-4 si 2-3.