S-a văzut de la o poștă! Naivitatea a amplificat problemele lui Bayern! Cum i-a învins Dortmund

Soccer Football - Bundesliga - Borussia Dortmund v Bayern Munich - Signal Iduna Park, Dortmund, Germany - November 10, 2018  Borussia Dortmund's Marco Reus scores their second goal    REUTERS/Leon Kuegeler

Și dacă n-ai ochi de vultur reușești să vezi că Bayern Munchen traversează o perioadă de neputință și disperare. În partida pierdută la Dortmund, scor 2-3, deși au fost protagoniști ai unui film de lung metraj, bavarezii au ales varianta scurtă: au jucat fotbal doar 50 de minute!

Bayern a condus de două ori pe tabelă, dar și-a pierdut capul de fiecare dată. Defensiva muncheneză a fost prea lentă în fața rapizilor jucători ai Borussiei. Probabil, Bayern a făcut cel mai bun meci din sezon, dar nu și-a dus munca până la capăt!

Pe “Westfalenstastadion” a fost un meci intens, aprig, plin de ocazii și multă luptă. Diferența a fost făcută de naivitatea arătată de campionii Bundesligii. Și la Dortmund s-au văzut gesturi de neputință și disperare în defensiva din fața porții lui Neuer.

Ce s-a mai văzut la înfrângerea de la Dortmund și ce trebuie să înțeleagă Bayern:

➡ “Dușul” cu bere rece primit de șefii lui Bayer, Karl-Heinz Rummenigge și Uli Hoeness, la reușita de 3-2! Involuntar, euforia golului i-a făcut pe fanii Borussiei să verse berea din pahare în capul celor doi oficiali munchenezi aflați pe un rând inferior!

➡ În minutul 90+5, Lewandowski a reușit cel de-al treilea gol în acest meci. Un gol fabulos, cu calcâiul! Dar asistentul a văzut bine: a semnalizat poziție de offside, iar golul a fost anulat pe bună dreptate.

➡ Ce s-a întâmplat cu Germania la Cupa Mondială din Rusia? Probabil, o cauză a reprezentat-o forma slabă a jucătorilor lui Bayern, care sunt preponderenți în Mannschaft. Nici atunci, nici acum, în Bundesliga, aceștia n-au văzut lumina de la capătul tunelului!

Trei înfrângeri în 11 etape este enorm! Borussia Dortmund a mărit avansul la șapte puncte. Se anunță finalul tiraniei de șase ani? Cu certitudine, Bayern va lupta să păstreze trofeul până în ultima zi. Dar, cu siguranță, în acest moment și-a pierdut dreptul de a mai fi favorită la câștigarea Bundesligii!