Cristiano Ronaldo si Kaka, drama galactica. Neuer a vazut mai bine mingea decat doua Baloane de Aur!

manuel neuer _ bayern _ cl _ plonjon _ sursa shutterstock

 

L-a avut drept idol pe Edwin van der Sar. Probabil, l-a intrecut la valoare pe goalkeeper-ul olandez. Asa incepe povestea lui Manuel Neuer, marele portar de la Bayern Munchen. Am vazut multe momente de glorie pentru Neuer, dar performanta individuala reusita pe 25 aprilie 2012 le intrece pe toate.

“Santiago Bernabeu”, mansa retur din semifinalele Champions League. Dupa 1-2 la Munchen, Real Madrid a reusit sa duca meciul in prelungiri, apoi la “ruleta”. Spaniolii au condus cu 2-0, dupa primul sfert de ora. Cristiano Ronaldo a punctat de doua ori, primul gol fiind din penalty.

La loviturile de departajare, am privit drama galactica. Doi jucatori transferati pentru 163 de milioane de euro au clacat in cel mai important moment. Cristiano Ronaldo a trecut de la statutul de “erou” la cel de “zero”. Vrajitorul care marca din unghiuri imposibile s-a pierdut cand s-a trezit, fata in fata, cu Neuer. Probabil, cu o zi inainte, vazuse la tv cum Lionel Messi ratase un penalty in semifinala cu Chelsea, iar Barcelona pierduse calificarea in finala Ligii! Cristiano Ronaldo, jucatorul trasferat pentru 90 de milioane de euro, nu ratase in acel sezon niciuna dintre cele 13 suturi trase de la punctul cu var. Si tot pana atunci, avea 25 de lovituri de pedeapsa consecutive transformate, incluzand-o si pe cea transformata in timpul regulamentar cu bavarezii!

Si Kaka s-a uitat in ochii lui Neuer si a ratat! Ce ironie! Portarul lui Bayern a vazut mai bine mingea decat Baloanele de Aur din 2007, respectiv 2008! Sfarsit teribil de sezon pentru vedetele de la Real Madrid! Desi a fost mai bun la loteria penalty-urilor, Manuel Neuer nu a vazut niciodata, in palmele sale, Balonul de Aur!